Nimic

                                             

Nimic

Nimic nu mai am acum

Mi-e inima făcută scrum

Căci am crezut că am avut

M-am înșelat prea crunt

Nimic nu am

Și totuși e ceva….

Mi-a mai rămas durerea

Și lacrima și dorul

Și plânsul și suspinul

Și infinitul negru

Mai am nemarginirea

Mai am…

Mai am un zâmbet slab

Firav pe buzele pârlite

Căci râsul vesel ce-l aveam

Acum îi este frică să-l înfrunte

Mai am…

Mai am două picioare

Ce nu vor să mai meargă

Degeaba-i rouă-n iarbă

Refuză să le steargă

Mai am…

Mai am și două brațe firave

Odată puternice, tânjind la-mbrățișare

Acum sunt două brațe inerte și greoaie

Dar c-o putere slabă

Lăsându-mă să scriu

Să scriu

Atât mi-a mai ramas

Condeiul, o coală de hârtie

Și-un ultim „bun rămas”

Mai am ceva

Mai am doi ochi ce plâng neâncetat

Sunt multe lacrimi calde

Ce sufletul avid după iubire

Acum e inundat

Mai am

Mai am doar gânduri triste

Și dor de visul meu

Mă doare timpul acesta

Știind că nu-i al meu

De fapt…nimic nu am

Nimic nu sunt

Sunt doar o moartă vie

Călcând haotic pe pamânt

Spuneam că am nemărginirea

Aceea da, e a mea!

Să stau pe margini de prăpastii

Aceea da, este a mea

Nimic nu am

Și totuși am ceva

Căldura florilor ce le iubesc

Lumina stelelor din noapte

Pustietatea dintre dimineți

Și urletul din șoapte

Nu am nimic

Și totuși am

Un testament imaginar.

Unde vă las doar ce aveam

Iubire multă pentru fiecare

O dragoste imensă cu drag si veselie

Și-un suflet de copil

Atât mai am la mine

Le las cu bucurie

Atât mi-a mai rămas

Eu n-am tânjit la aur, la luna de pe cer

La bani și la averi

Averea mea imensă

E sufletul curat

Am vrut să fiu bogată în suflet și visări

Acum nimic nu am

Ce am avut..am dat

Toți au primit…

Nimic n-am luat