Cafeaua cu miere

A fost furtună aseară,
Cu ploaie nervoasă şi vânt.
Stăteam speriată în camară
Te teamă, puteam doar să cânt.

Pisica torcea la picioarele mele
Şi parcă-mi spunea din priviri
Că ploaia ce cade sunt lacrimi grele
De-apuse şi triste iubiri

Şi cerul mai plânge şi se tânguie amar
Dar până la urmă prin ceaţa
Steluţe plăpânde îşi fac loc şi apar
Şi-mi ţin de urât, chemând dimineaţa

Şi cântă cocoşii şi soarele’apare
Pisica se spală tacticoasă pe gheare
Ma uit pe fereastră să uit de durere
Ma duc sa-mi prepar…cafeaua cu miere

       Îngeri fără nume

Pun gândul pe suflet şi vreau sa îl simt,

Aud cum zâmbeşte şi l văd cum răsună.

Atât e de mare în locul lui strâmt,

Îmi face pe plac şi mi cântă în strună.

Atât e de mare dorinţa de bine,

Cu ochii simţirii îndreptaţi spre iubire

Căci sufletul meu se aude prin tine

Valsând bucuria cu acorduri divine

Şi simt frumuseţea prin ochi ţi safire.

Privind orizontul de verdele crud

Îmbinare de ape,  de cer şi caldă adiere

În valuri sfioase,  pamantul e nud

 Şi îngerii cântă şi se amuză de noi

Frumoşi , bucălaţi, zburdalnici şi goi

Sunt mulţi, minunaţi şi vor să adune

Iubire imensă, ei îngerii fără de nume

Durere

Cu dor mă învălui

Cu lacrimi mă scald

Cu tristețea mă tângui

În suflet, scântei reci mă ard

 

Mă doare lumina           

Și lacrima dură

Respir nestemate

Din patimi și ură

 

Mă biciue jalea

Alerg prin furtună

Adancă e calea

Când calc pe țărână

 

Visul mi-e crud

 Trezirea-i urâtă

Când dorm mă scufund

Într-o lume știută

 

Vreau rază de soare

Vreau dulcea uitare

Pe obraji-mi cu șanțuri

Vreau doar alinare

 

Mă doare uitarea

Îmi urlă prin vene

Îmi apasă privirea

Sfioasă prin gene

 

Sunt lacrimi de gheață

Prelinse pe față

Ce cad în neștire

Îzvorâte din amintire

 

Mă doare…mă doare

Leșin de durere

E parcă aici…Îi zâmbesc…

Și iar piere…

 

Mă doare suflarea

Mă doare uitarea

Mă doare privirea…

Din ochi-ți inerți

 
Pentru sotul meu, plecat dintre noi.....

 

Prieten mi-e copacul....

Îmbrățișez copacul

Și pernă-mi este mușchiul

Ce l-a cuprins din iarbă

Să îmi aștern culcușul.

În nopțile prea triste,

Cu lacrimi ud pământul.

Îmbrățișez copacul

Ce-acum îmi e prieten.

Cad singură pe gânduri

Dar cum m-am prăbușit?

Lumină-mi este luna

Sub pomul despletit

Cu palmele-nclștate

Strivesc doar frunze moarte

Căzute-n jurul meu

Să mă-ncălzească-n noapte

Am tălpile rănite

Și inima fărâme

Îmi strig amaru-n șoapte

Să nu trezesc natura

Fluturi

Sunt fluturi de …gând

Ce zboară departe

Din suflet curgând

Mireasmă în noapte

Cu fluturi de gânduri

Pot lesne zbura

Prin noapte sub ceruri

Găsind liniștea

Sunt fluturi ce pleacă

Precum gândul meu

S-ajungă departe

Spre sufletul tău

Îmi ies prin toți porii

Din minte și glas..

Sunt gânduri…sunt fluturi??

Nimic…doar un ” bun rămas”!

Maci

Maci        

Splendoarea din iarba-nflorată

Sunt maci cu mirosul din câmp

Tulpina suavă de verdele crud

Petale-s moi, delicate

Sunt flori de un roșu profund

Cu capul ce stau aplecate

Firave, plăpânde

Și totuși… semețe

Că ai sentimentul iubirii mărețe

Prea dragi îmi sunt florile roșii

Gătite în soare, prea mândre cu locul

Frumoase petale și roșii ca focul

Ascultă splendoarea din iarbă…

Și taci!

Să-ți cânte doar floarea din iarbă

Și maci

Tu doar să privești cărarea-nflorată

Să calci peste rouă cu fața curată

Doar macii

Să ardă-n culoarea de foc

Tu mergi cu iubirea

Te rog!

Nu sta-n loc!

Privește splendoarea din iarbă

Și taci

Ascultă doar raza de soare

Și maci….

Voi invata natura...

                                                        

Voi învăța universul să-ți vorbească în locul meu

Fiecare părticică din el și fiecare vietate

Le voi spune florilor

Să înflorească atunci când vei dori să vi

Și să-ți așternă în cale un covor multicolor

 Le voi spune păsărilor

Să cânte un tril pentru tine

Cred că voi învața toate vietățile pământului

Să facă ce știu ele mai bine

Pentru atunci cănd vei  fi  lângă mine

Și mai cred că ele ne vor înconjura

Și te vor mângâia în locul meu

Eu să privesc doar sclipirea din ochii tăi

Pentru că atunci iți vei da seama

Că am avut puterea de a învăța fiecare floare si pasăre

Și animal  și pom

Și absolut tot

Să-ți declare dragostea mea

Dar cred că nici imensitatea declarațiilor

Tot nu va ajunge să-ți spună tot ce simt pentru tine

Și mai cred că dacă voi spune soarelui să răsară inaintea ta

Și voi spune lunii să-ți lumineze pașii

Și stelelor să-ți vegheze somnul

Prin mangâieri delicate

Și ploii să te ferească

Și cred ca voi spune  să te ocrotească

Doar ca să fi fericit

Și vântului să-ți răvașească părul în atingeri suave

Și mai cred că îmbrățișarea mea

Și sărutul tremurând

Și corpul tresărind la fiecare respirație a ta

Te va face să mă iubești mai mult

Atunci nu voi mai crede

Voi fi sigură

Și fericită să mă dorești

Voi fi sigură că toate acestea îmi sunt partașe  pentru dragostea ta

Tu crezi în așa ceva??

Un cer senin

                                                                       

Când viața ți se pare

Prea tristă și pustie

Când totu-i cenușiu

Și nu mai ai ieșire

Pictează-ți cerul albastru

Și-un soare zâmbitor

Găseste-i loc speranței

Și-alungă orice nor      

Pe pensulă să-ncapă

Culori înmiresmate

Culorile iubirii

Fără desene-abstracte

Tu grijă ai la linii

Să nu se curme scurt

Să lași să se întindă

Din cer pîn” la pământ

Pictura ta să fie

Un cer imaculat

Iar soarele iubirii

Să nu apună niciodat”

Motanul leneș

Un motan cu blana deasă

Vine des la noi în șură

Pitulit de după casă

De l-am prins cu brânza-n gură

Pe boticul murdărel

De la brânzica gustoasă

Dă cu limba ștergărel

Ce pisică puturoasă!

Șade ziua tolănit

Printre paiele din șură

Șmecher tare stă pitit

Noapte vine și ne fură

Azi i-am dat un pește mare

Să-i arăt cât sunt de bună

Că-l iubesc, dar îi zis tare

-Treci la muncă ghem de blană!

                               

                                                  

Gărgăriță-riță

Pe o floare din grădină

Cu petale albișoare,

Stă cu aripile-n soare,

Gărgărița la odihnă.

Roșie și cam pătată,

Cu buline negre, mici,

Mititică și-ndesată

Ca-ntr-o lume de pitici.

Rotunjoară, grijulie

Ce se mută tacticos

De pe-o  frunză verzulie

Pe-o petală, dus și-ntors.

Delicată gărgăriță

Cu costumu-ți roșior

Ce-ai venit din poieniță

Să mă bucuri de cu zori!

Mică gărgăriță-riță

Vin' la mine pe obraz,

Să zâmbim duios spre soare

Ca să pleci nu te mai las!

Nimic

                                             

Nimic

Nimic nu mai am acum

Mi-e inima făcută scrum

Căci am crezut că am avut

M-am înșelat prea crunt

Nimic nu am

Și totuși e ceva….

Mi-a mai rămas durerea

Și lacrima și dorul

Și plânsul și suspinul

Și infinitul negru

Mai am nemarginirea

Mai am…

Mai am un zâmbet slab

Firav pe buzele pârlite

Căci râsul vesel ce-l aveam

Acum îi este frică să-l înfrunte

Mai am…

Mai am două picioare

Ce nu vor să mai meargă

Degeaba-i rouă-n iarbă

Refuză să le steargă

Mai am…

Mai am și două brațe firave

Odată puternice, tânjind la-mbrățișare

Acum sunt două brațe inerte și greoaie

Dar c-o putere slabă

Lăsându-mă să scriu

Să scriu

Atât mi-a mai ramas

Condeiul, o coală de hârtie

Și-un ultim „bun rămas”

Mai am ceva

Mai am doi ochi ce plâng neâncetat

Sunt multe lacrimi calde

Ce sufletul avid după iubire

Acum e inundat

Mai am

Mai am doar gânduri triste

Și dor de visul meu

Mă doare timpul acesta

Știind că nu-i al meu

De fapt…nimic nu am

Nimic nu sunt

Sunt doar o moartă vie

Călcând haotic pe pamânt

Spuneam că am nemărginirea

Aceea da, e a mea!

Să stau pe margini de prăpastii

Aceea da, este a mea

Nimic nu am

Și totuși am ceva

Căldura florilor ce le iubesc

Lumina stelelor din noapte

Pustietatea dintre dimineți

Și urletul din șoapte

Nu am nimic

Și totuși am

Un testament imaginar.

Unde vă las doar ce aveam

Iubire multă pentru fiecare

O dragoste imensă cu drag si veselie

Și-un suflet de copil

Atât mai am la mine

Le las cu bucurie

Atât mi-a mai rămas

Eu n-am tânjit la aur, la luna de pe cer

La bani și la averi

Averea mea imensă

E sufletul curat

Am vrut să fiu bogată în suflet și visări

Acum nimic nu am

Ce am avut..am dat

Toți au primit…

Nimic n-am luat

                                                  

Cristale din inima mea

Crâmpei de cristale

E inima mea

Gingașe, suave petale

Iubirea din ea

Pe buzele-ți moi

Aroma din floare

Ca proaspete ploi

Și-apoi vine soare

Îți sorb roua lina                                                  

Pe tâmplele-ți calde

Stârnesc tresărirea

Privirea-ți ma arde

                                                                              

Tu inima-mi cere

Ți-o dau negreșit

Si cred în iubire

Și-n sufletul iubit.

Din seva aceasta

Din floarea visată

Îmi dai nemurirea

Și încă o viață întreagă

Mă mângâie vântul

Și marea-mi șoptește

Iubite,cu gândul

Tu mă ocrotește!

Dorință

Cu glasul stins, mă uit spre cer.

Îngân o șoaptă...

Mai mult e mister.

Cu ochii ațintiți

Mi-e dor de-o ființă,

Misterul din draga dorință.

Privirea-i albastră,

Cu zâmbetul cald,

Cu suflet ca mierea

Și ochi de safir.

Mi-e dragă ființa

Ce-mi arde dorința!

Cu vorba duioasă,

Înalta statură

Frumoasă  făptură.

Mi-e dragă ființa

Ce-mi străbate dorința.

Ascult în tăcere

Să-mi șoptească adiere

Să-mi spună:

-Dar vino ființă

Ce mă arzi de dorință!

Și freamătă codrul

Și floarea din pomi

Și iarba pălește

Când cu foc mă-npresori,

Cu mâinile-ți dragi

Frumoasă ființă

Ce tresar de dorință!

Ah…ochii aceeia albaștri ca marea

Privirea-ți îmi înseninează visarea.

Tu dragă ființă frumoasă

Mi-e dor de dorința trupească!

Zâmbești nonșalant,știind că te-ador

Suspin cu neputiță

Mă topesc de dorință fior

Într-o lavă topită de dor

Găsindu-mi poteci în sufletu-ți pur

În tine …iubită ființă

Mă nasc și iar mor

Renasc și trăiesc

O mie de ani…când iubesc!