Peronul cu vise

                                    

                                          Peronul cu vise

Cand sunt ingandurata,imi vine sa ies si sa peivesc ploaia.Sa simt cand imi atinge usor fata si pleoapele,Intind mana sa o cuprind in palma ,este asa delicata,parca-i un puf care se prelinge printre degetele tremurande si rosii de frig.

   Imi place sa ma asez si sa privesc in zare si sa-mi inchipui’’ cum ar fi daca?’’Si fac tot feluri de proectii.

   Vaaai!Uneori zambesc,e asa de frumos in lumea viselor,totu-i fara pata.Normal,in vis ne ‘’fabricam’’o lume perfecta unde nu exista cusur.Alteori,plang si mi se face teama,pentru ca mi-e ciuda ca nu pot visa din cauza cosmarului acela care nu ma lasa sa fug si sa ma eliberez.

   Dar iau umbreluta si ma asez pe marginea peronului,acolo unde trenurile vin si pleaca,unul intr-o directie si celalalt mai ramane uneori sa astepte calatorii intarziati.

   Oooff!Eu mereu sunt intarziata si nu reusesc sa ma urc in el,uneori de teama ca nu am loc pentru ca sunt altii care ma imping in afara.Nu cred ca sunt mai ageri decat  mine,stiu doar sa-si fac loc,indiferent cum.

  Dar nu-i nimic.Intr-o zi voi prinde trenul.Acum nu pot.Prefer sa stau sa si sa ascult muzica picaturilor de ploaie calduta,sa ma uit in zare si sa urmaresc atenta cum se inveseleste natura de jocul zglobiu al apei care o inunda,cum ceata se ridica.Mereu spun ca ceata este semnul pamantului cand este insetat.

  Oare din cauza cetii nu pot vedea trenul?Vad totusi o luminita si parca se apropie.Nu!Prefer sa visez pana aud suieratul aproape,nu ma mai uit in zare dupa el…Va veni.

  Pana atunci mangai cu obrajii si mana picaturile de ploaie care nu inceteaza sa se joace cu genele si parul meu.E placut sa simti mirosul ud de ploaie care mi-a cuprins piciorusele,stau nemiscata…

  Multe trenuri intarzie,unele se impotmolesc,ha ha..al meu cred ca a deraiat.Rad,imi place sa glumesc cu mine,mi se pare ca asteptarea este mai blanda…..Intr-o zi eram atat de trista,ca stand pe peron, am avut impresia ca nu mai exista sinele de tren .A doua zi insa,dupa o ploaie de lacrimi nocturna ce mi-a spalat fata,am verificat,erau tot acolo.Ce ti-e si cu mintea omului,cine sa le ia??

Si acum sunt zgribulita in asteptare si am dar drumul visului copil,el e mai zglobiu,ma inveseleste…

E minunat…in ploaie , aroma delicioasa a naturii si visul copil care se joaca…in asteptarea trenului…ce va veni.