Bella și Pyti...”tutia tu doi tăței”

                 Pyti  dormind cu pisicutele la piept

 Bella,  îmrăcată de sărbatoare mă ajuta

în grădină, eu puneam trandafiri, ea îi scotea.

      Mă odihnesc puțin după treabă și privesc afară în  curte.

Mi-e drag  când văd florile abia răsărite, pomii cu mugurii care abia așteaptă să înflorească.

În livadă cele doua cătelușe, de fapt, cățele pentru că sunt foarte mari.Dorm si se dau cu burțile în sus, se spală și iar adorm, trezite doar de căte un zgomot care a îndrăznit să le deranjeze.

Le vezi cum tresar, Pyti,sforăie, Bella mai ridică din câte o

 sprânceană si vrea să prindă o musculită care îi bâzâie pe la boticul ei frumos si catifelat.

Sunt așa de frumoase și hazlii.

Pyti este mai comodă și mai grasuță , mai sensibilă, Bella este energică , zăpăcită și foarte atentă la tot.

Îmi amintesc cum le-am întâlnit prima oară. Îmi amintesc și de ce le-am numit așa, Pyti și Bella.

Într-o seară de  iarnă ,ianuarie 2005, vine sotul acasă cu o cutiuță mică de carton. Îi deschid ușa,(stăteam la bloc atunci) și îi vad privirea stralucitoare și un zâmbet în colțul gurii,parcă îi era frică să-l lase să se extindă. Se uita la mine și îl întreb foarte curioasă, că-l simțeam că-mi pregatise ceva.

-Ce mi-ai adus ,spune repede?

În secunda urmatoare aud doua scâncete si niște chităituri abia sesizabile.

Iau repede cutia  și ce văd, doua cațeluse cât pumnul de mici ,cu ochii căt o mărgea, mititei  si somnoroși, își întindeau codițele și căpșorul spre mine,curioase foarte.

Când le-am vazut îmi venea să le mănanc de frumoase si drăgălașe ce erau, dar știind că în apartament cu două pisici ,cele două cățelușe parcă nu-și aveau locul.

Soțul intuind ce voi spune, mi-o ia înainte și spune

-          Le ducem la țară la verișoara ta și așa a murit Țuky.Le ținem până vine puțin căldura și apoi la curte cu ele.

-          Dar sunt micuțe și vor face nevoia peste tot.

.Îmi înghit spusele și încep să mă joc cu ele,erau minunate și dulci și catifelate.

Pisicile vin și ele să inspecteze cele două noi locatare , erau așa micuțe că le trecea pe sub burtă.Își întindeau gătul unul la altul și se miroseau de la distanță.Pisicile geloase au început să le scuipe și să se încomvoaie la ele cu parul și coada zburlită . Cele două prichindele speriate au fugit sub calorifer schelălăind. Râd și le mângâi pe căpșor să le dau curaj.

Le amenajez locul lor , le dau să mănânce  șiiiiii eram ca un copil, râdeam și mă bucuram jucându-mă cu ele.

Trec câteva zile în felul acesta,veselie mare dar și mizerie, scăpau iute în sufragerie și exact în mijlocul florii de pe covor îsi faceau ambele nevoi.Dacă nu eram atenți , treceau și la petale.Fiind mici , făceau foarte des.

Le-am pus la baie.

Doooaamnee ce chin!!!

Spălam și stateam noaptea trează , mai rău ca la un copil mic, nou născut.Ziua dormeau și noaptea când se vedeau închise la baie, începeau să schiaune de trezeau tot blocul.

Stăteam cu ele crezând ca au adormit, îmi picau ochii de somn și cum ieșeam chiaauuuu,chiaaauuuu.

Simțeam că mor. Ce zic vecinii.

Încă nu le pusesem un nume.

Într-o zi vine vecina mea pe la mine cu baietelul de 3 ani,abia începuse sa vorbească mai bine.Când le vede în cutie ,se duce la mama lui și-i spune

-Mami îmi iei  ti mie o tutie tu doi tățeeeeiii???

Uiiiiteee te pititaniiiieee!!!!

Și râdea și tremura de fericire că cele doua zăpăcite săreau și-l lingeau până în creștet.

Când am auzit ca celei micuțe îi zice pititanie ,i-am zis Pyti, mi-a placut așa mult cum a spus-o copilul că așa i-a rămas numele.

Pititania este acum cât ursul.

Poate vă gândiți că cealaltă se numește Bella de la frumoasă.

Nuuuu!!!

Așa de rău mă necăja că era tare năzdrăvană că îi ziceam ”tembelă ce ești, îmi scoți peri albi”.Tembela în sus,  tembela în jos,  ca am prescurtat și a rămas Bella.E și frumoasă și scumpă rău.

Când a venit timpul să încep să le scot afară, se părea că sotul întârzia momentul mutării lor la țară, că doar nu muncea el să strangă și să spele și să le mângâie până la 3 dimineața în speranța că vor adormi ca să nu mai faca gălăgie.Eu duceam tot greul.

După ce le-am făcut și ultimul vaccin, le-am scos afară.

Vă spun cu mâna pe suflet , că acesta a fost un examen de răbdare nelimitată.

Le pun în ham cu lesă și hai cu ele afară

Bella era preferata soțului și când îl vâd că o ia in brațe din casă și mergea cu ea așa.

Îl întreb

-De ce nu o lași pe jos să se învete și în ham și să știe să adulmece pe unde merge??

Și primesc răspuns

-Nuuu !!!!! Ce , ai înebunit, vrei să ia microbi din lift???

Casc ochii de uimire și îl iîntreb

-Dar afară pe stradă nu sunt microbi?

Răspunde

-Taci că știu mai bine, nu te mai baga!

Toti câine se jucau , pe Bella o ținea în brațe să nu ia microbi

Asta a fost prima zi. Stăteam cu ele afară să e învețe să-și facă nevoile.Se tineau parcă intenționat și după vreo oră , o ora și ceva, se uitau rugător la mine să le duc în casă.Simțeam că mor.Nu mai aveam răbdare și urcam. Ce făceau ele prima dată când intrau în casă??

Nu, nu se stergeau pe labuțe.

Se opreau pe covor și cu sclipiri în frivirea lor fericită, își făceau și pipilica și căculica.Apoi începeau să se joace cu mine ,parcă să-mi arate ce treabă bună au facut ele, ușurate și scăpate de stres, că afară nu aveau unde face.

Încetul cu încetul s-au obișnuit afară, dar se mai scăpau, așa în amintirea vremurilor de demult.

Soțul nu mai vrea să le dăm, deja începusem proiectul la casă și urma să ne mutăm la curte,” ce rost mai are să le dăm….într-un an, doi , să vezi tu ce scapi de grija lor”

De teamă nu le lăsam fără lesă și ieseam cu ele amândoua afară , ținând lesele într-o mână.Făcusem niște mușchi de invidiat.

Pyti era curățică și pretențioasă când era orășeancă, dacă ploua , nu vroia neam să se murdărească pe labuțe de noroi și era o aventură să ne facem nevoile.Bella nu, asta intra și în mlaștină și mai facea și ravagii când vedea altă cățea.

Și uite așa mâinile mele se lungiseră de la lesă , crescuseră și erau foarte puternice.

Era o mare bucurie pentru mine când vedeau o pisică sau un porumbel.

Fără să mă anunțe mă smuceau , de-mi rămânea capul în urmă și picioarele în aer.

Înventasem anumite trucuri să le pot stăpâni.

Vine iarna din nou , ele destul de mari acum , aproape anul.Se apropia  Craciunul.Afară o gheață lucioasă ca pe patinoar. Ies cu ele seara, grabită să-mi termin treburile și în casă apoi.

Pe aleea din fața scării care dădea pe trotuar ,nimic nu se anunța ce va să vie.La 50 de metri de scară stație de autobuse și un părculeț pentru copii.Lume luminată la ora aceea afară.

Deja nu mai puteam sa le tin pe ambele cu o mână și le țineam pe câte una intr-o mână.Ieșim din scară și nu apuc să mă dezmeticesc bine, că nu știu ce au văzut și au pornit-o în trombă lătrand.Strig să le potolesc. Deja caciula era la jumatatea ochilor, cad în genunchi  dar încerc să ma ridic.Le țineam totuși piept ,îmi zic.

Da” de unde abia ridicată ,se pun pe alergat și eu în genunchi trasă ca la cursele pe zapadă cu sania.Eu eram sania.La următoarea zmucitură eram pe burtă, aram gheața, cu căciula pe ochi până la jumătatea nasului, întinsă de ele cu viteză mare,urmăreau ”obectu ”.

Deci!

Eram pe burtă trasă de cățele și lumea privea ca la întrecerile sportive de iarnă.

Știți care a fost norocul meu?

Un pom din parcare.

Acolo era  ” obectu ”sub o mașină.Mă oprisem  ”împinsă ” de pom, cu brațele deja mai lungi cu 30 de cm ,dar aveam grijă să nu-mi scape  ” fetele ”.Erau preocupate și fericite, dând din codițele stufoase, că au localizat ”intrusul ”Cred că nici nu au simțit că au tras ” ceva ” dupa ele , care le mai înfrana din când în când.

Mă ridic împleticindu-mă , dar mândră.Mi-era rușine să mă uit în public.nu-mi plac laudele și mă rușinez la aplauze. Îmi aranjez căciula, mă fac că le cert și virez cu grijă spre intrarea blocului.

Nu cred că au sesizat cât eram de  ” fericită ”de isprava lor.

Asta e una din amintiri ,cea mai prezenta  este umărul meu drept dizlocat, pentru ca îl aud troznind când ridic mâna.

Dragele de ele , le iubesc ,sunt dulci și frumoase .

O să vă mai povestesc despre ele și ceilalti.

Pentru fiecare am o poveste frumoasă.

Acum mă așteaptă să le dau mâncare, deja adulmecă pe la geamul meu.

Așa cu Pyti și cu Bella …micuțele  mele mari cățelușe iubitoare , care-mi șterg lacrimile de pe obraz , și se bucură cu mine când sunt bucuroasă.