sâmbătă, 31 martie 2012

Primește-mi luna!





                                                             




Am așteptat în fiecare seară ,

Să pot prinde luna

Ca să ți-o trimit

Cănd dormi, al meu iubit.



Am împins-o,

Am purtat-o pe brațe,

M-am și jucat puțin cu ea.

Am curățat-o apoi de pete

Să fie imaculată ca dragostea mea

Am legat-o chiar,  să nu-mi scape,

Apoi am aranjat-o în formă de zâmbet

Am pus-o pe un piedestal

Am măsurat-o ca să știu

Dacă încape în rama sufletului meu

Ca să ți-o pot oferi

În formă de tablou

În culori de speranță

Am pus o scară

Să poți ajunge mult mai usor

La al meu dor

Și așa aranjată

Aștept să o primești

Numai că as vrea să te grăbești

Mi-e frica de-un nor!



Și de-ar fi să n-o primești

Eu iarăși voi aștepta seara

Ca să mai pot prinde luna

Să ti-o pot oferi în dar

Și știu că n-ar fi în zadar

Și –mi vei primi-ntr-o zi,

Visarea, zâmbetul,  iubirea…




joi, 29 martie 2012

Azi sunt pesimista





Sunt zile și zile, însă astăzi e ziua rea în care gândurile triste îmi dau târcoale și  nu mă pot opri din pesimism. Eu, optimista înascută, mi s-au scufundat corăbiile.

E ziua în care îmi fac autocritica.

Să fie oare sfărșitul lunii și trebuie să-mi inventariez defectele și calitățile și stările de bine și cele de rău, sentimentele??

Să trebuiască să-mi fac inspecția psihică periodică, să nu cad în neant, să pot fi încă pe picioarele mele cu mintea întreagă?

Să plâng și să-mi curățesc ochii și sufletul de greutatea apăsătoare ca un plumb care s-a pironit în el, în suflet?

Nu știu!

Știu decât că anumite semnale mi-au șuierat în creieraș și-mi spun să-mi revizuiesc trăirile și sentimentele, dacă nu vreau să mai fiu rănită.

Nu cred că pot, sunt prea încrezătoare în oameni, dar în același timp suspicioasă, pentru că sunt naivă și cred tot.

Așa este, cred tot, pentru că nu știu să mint și nu sunt capabilă să înțeleg cum alții pot minții.

Mă port copilărește, sunt prea copilăroasă și acum mă întreb.

Oare cei ce o să citească , vor râde de mine?

Nu-i nimic, sunt doar gânduri și sentimente.

Sunt eu când sunt pesimistă dar sunt pesimistă cănd simt respingere  și…..și nimic, poate aberez.

Așa se manifestă pesimismul…de mâine sper să îmi revin.

Deja mă simt mai bine, poate pentru că am ajuns la o concluzie….să fiu eu, să fiu tare și să-mi știu locul.

Așa nu voi mai fi rănită.

Inspecție și revizuire încheiată.

Am ales…deja încep să zâmbesc.


miercuri, 28 martie 2012

Bella și Pyti...”tutia tu doi tăței”

                 Pyti  dormind cu pisicutele la piept




 Bella,  îmrăcată de sărbatoare mă ajuta
în grădină, eu puneam trandafiri, ea îi scotea.

      Mă odihnesc puțin după treabă și privesc afară în  curte.
Mi-e drag  când văd florile abia răsărite, pomii cu mugurii care abia așteaptă să înflorească.
În livadă cele doua cătelușe, de fapt, cățele pentru că sunt foarte mari.Dorm si se dau cu burțile în sus, se spală și iar adorm, trezite doar de căte un zgomot care a îndrăznit să le deranjeze.
Le vezi cum tresar, Pyti,sforăie, Bella mai ridică din câte o
 sprânceană si vrea să prindă o musculită care îi bâzâie pe la boticul ei frumos si catifelat.
Sunt așa de frumoase și hazlii.
Pyti este mai comodă și mai grasuță , mai sensibilă, Bella este energică , zăpăcită și foarte atentă la tot.
Îmi amintesc cum le-am întâlnit prima oară. Îmi amintesc și de ce le-am numit așa, Pyti și Bella.
Într-o seară de  iarnă ,ianuarie 2005, vine sotul acasă cu o cutiuță mică de carton. Îi deschid ușa,(stăteam la bloc atunci) și îi vad privirea stralucitoare și un zâmbet în colțul gurii,parcă îi era frică să-l lase să se extindă. Se uita la mine și îl întreb foarte curioasă, că-l simțeam că-mi pregatise ceva.
-Ce mi-ai adus ,spune repede?
În secunda urmatoare aud doua scâncete si niște chităituri abia sesizabile.
Iau repede cutia  și ce văd, doua cațeluse cât pumnul de mici ,cu ochii căt o mărgea, mititei  si somnoroși, își întindeau codițele și căpșorul spre mine,curioase foarte.
Când le-am vazut îmi venea să le mănanc de frumoase si drăgălașe ce erau, dar știind că în apartament cu două pisici ,cele două cățelușe parcă nu-și aveau locul.
Soțul intuind ce voi spune, mi-o ia înainte și spune
-          Le ducem la țară la verișoara ta și așa a murit Țuky.Le ținem până vine puțin căldura și apoi la curte cu ele.
-          Dar sunt micuțe și vor face nevoia peste tot.
.Îmi înghit spusele și încep să mă joc cu ele,erau minunate și dulci și catifelate.
Pisicile vin și ele să inspecteze cele două noi locatare , erau așa micuțe că le trecea pe sub burtă.Își întindeau gătul unul la altul și se miroseau de la distanță.Pisicile geloase au început să le scuipe și să se încomvoaie la ele cu parul și coada zburlită . Cele două prichindele speriate au fugit sub calorifer schelălăind. Râd și le mângâi pe căpșor să le dau curaj.
Le amenajez locul lor , le dau să mănânce  șiiiiii eram ca un copil, râdeam și mă bucuram jucându-mă cu ele.
Trec câteva zile în felul acesta,veselie mare dar și mizerie, scăpau iute în sufragerie și exact în mijlocul florii de pe covor îsi faceau ambele nevoi.Dacă nu eram atenți , treceau și la petale.Fiind mici , făceau foarte des.
Le-am pus la baie.
Doooaamnee ce chin!!!
Spălam și stateam noaptea trează , mai rău ca la un copil mic, nou născut.Ziua dormeau și noaptea când se vedeau închise la baie, începeau să schiaune de trezeau tot blocul.
Stăteam cu ele crezând ca au adormit, îmi picau ochii de somn și cum ieșeam chiaauuuu,chiaaauuuu.
Simțeam că mor. Ce zic vecinii.
Încă nu le pusesem un nume.
Într-o zi vine vecina mea pe la mine cu baietelul de 3 ani,abia începuse sa vorbească mai bine.Când le vede în cutie ,se duce la mama lui și-i spune
-Mami îmi iei  ti mie o tutie tu doi tățeeeeiii???
Uiiiiteee te pititaniiiieee!!!!
Și râdea și tremura de fericire că cele doua zăpăcite săreau și-l lingeau până în creștet.
Când am auzit ca celei micuțe îi zice pititanie ,i-am zis Pyti, mi-a placut așa mult cum a spus-o copilul că așa i-a rămas numele.
Pititania este acum cât ursul.
Poate vă gândiți că cealaltă se numește Bella de la frumoasă.
Nuuuu!!!
Așa de rău mă necăja că era tare năzdrăvană că îi ziceam ”tembelă ce ești, îmi scoți peri albi”.Tembela în sus,  tembela în jos,  ca am prescurtat și a rămas Bella.E și frumoasă și scumpă rău.
Când a venit timpul să încep să le scot afară, se părea că sotul întârzia momentul mutării lor la țară, că doar nu muncea el să strangă și să spele și să le mângâie până la 3 dimineața în speranța că vor adormi ca să nu mai faca gălăgie.Eu duceam tot greul.
După ce le-am făcut și ultimul vaccin, le-am scos afară.
Vă spun cu mâna pe suflet , că acesta a fost un examen de răbdare nelimitată.
Le pun în ham cu lesă și hai cu ele afară
Bella era preferata soțului și când îl vâd că o ia in brațe din casă și mergea cu ea așa.
Îl întreb
-De ce nu o lași pe jos să se învete și în ham și să știe să adulmece pe unde merge??
Și primesc răspuns
-Nuuu !!!!! Ce , ai înebunit, vrei să ia microbi din lift???
Casc ochii de uimire și îl iîntreb
-Dar afară pe stradă nu sunt microbi?
Răspunde
-Taci că știu mai bine, nu te mai baga!
Toti câine se jucau , pe Bella o ținea în brațe să nu ia microbi
Asta a fost prima zi. Stăteam cu ele afară să e învețe să-și facă nevoile.Se tineau parcă intenționat și după vreo oră , o ora și ceva, se uitau rugător la mine să le duc în casă.Simțeam că mor.Nu mai aveam răbdare și urcam. Ce făceau ele prima dată când intrau în casă??
Nu, nu se stergeau pe labuțe.
Se opreau pe covor și cu sclipiri în frivirea lor fericită, își făceau și pipilica și căculica.Apoi începeau să se joace cu mine ,parcă să-mi arate ce treabă bună au facut ele, ușurate și scăpate de stres, că afară nu aveau unde face.
Încetul cu încetul s-au obișnuit afară, dar se mai scăpau, așa în amintirea vremurilor de demult.
Soțul nu mai vrea să le dăm, deja începusem proiectul la casă și urma să ne mutăm la curte,” ce rost mai are să le dăm….într-un an, doi , să vezi tu ce scapi de grija lor”
De teamă nu le lăsam fără lesă și ieseam cu ele amândoua afară , ținând lesele într-o mână.Făcusem niște mușchi de invidiat.
Pyti era curățică și pretențioasă când era orășeancă, dacă ploua , nu vroia neam să se murdărească pe labuțe de noroi și era o aventură să ne facem nevoile.Bella nu, asta intra și în mlaștină și mai facea și ravagii când vedea altă cățea.
Și uite așa mâinile mele se lungiseră de la lesă , crescuseră și erau foarte puternice.
Era o mare bucurie pentru mine când vedeau o pisică sau un porumbel.
Fără să mă anunțe mă smuceau , de-mi rămânea capul în urmă și picioarele în aer.
Înventasem anumite trucuri să le pot stăpâni.
Vine iarna din nou , ele destul de mari acum , aproape anul.Se apropia  Craciunul.Afară o gheață lucioasă ca pe patinoar. Ies cu ele seara, grabită să-mi termin treburile și în casă apoi.
Pe aleea din fața scării care dădea pe trotuar ,nimic nu se anunța ce va să vie.La 50 de metri de scară stație de autobuse și un părculeț pentru copii.Lume luminată la ora aceea afară.
Deja nu mai puteam sa le tin pe ambele cu o mână și le țineam pe câte una intr-o mână.Ieșim din scară și nu apuc să mă dezmeticesc bine, că nu știu ce au văzut și au pornit-o în trombă lătrand.Strig să le potolesc. Deja caciula era la jumatatea ochilor, cad în genunchi  dar încerc să ma ridic.Le țineam totuși piept ,îmi zic.
Da” de unde abia ridicată ,se pun pe alergat și eu în genunchi trasă ca la cursele pe zapadă cu sania.Eu eram sania.La următoarea zmucitură eram pe burtă, aram gheața, cu căciula pe ochi până la jumătatea nasului, întinsă de ele cu viteză mare,urmăreau ”obectu ”.
Deci!
Eram pe burtă trasă de cățele și lumea privea ca la întrecerile sportive de iarnă.
Știți care a fost norocul meu?
Un pom din parcare.
Acolo era  ” obectu ”sub o mașină.Mă oprisem  ”împinsă ” de pom, cu brațele deja mai lungi cu 30 de cm ,dar aveam grijă să nu-mi scape  ” fetele ”.Erau preocupate și fericite, dând din codițele stufoase, că au localizat ”intrusul ”Cred că nici nu au simțit că au tras ” ceva ” dupa ele , care le mai înfrana din când în când.
Mă ridic împleticindu-mă , dar mândră.Mi-era rușine să mă uit în public.nu-mi plac laudele și mă rușinez la aplauze. Îmi aranjez căciula, mă fac că le cert și virez cu grijă spre intrarea blocului.
Nu cred că au sesizat cât eram de  ” fericită ”de isprava lor.
Asta e una din amintiri ,cea mai prezenta  este umărul meu drept dizlocat, pentru ca îl aud troznind când ridic mâna.
Dragele de ele , le iubesc ,sunt dulci și frumoase .
O să vă mai povestesc despre ele și ceilalti.
Pentru fiecare am o poveste frumoasă.
Acum mă așteaptă să le dau mâncare, deja adulmecă pe la geamul meu.
Așa cu Pyti și cu Bella …micuțele  mele mari cățelușe iubitoare , care-mi șterg lacrimile de pe obraz , și se bucură cu mine când sunt bucuroasă.





joi, 22 martie 2012

Dor





Dor



Când mi se face dor

Mă învălui în tăcere.

Las numai amintirile să vorbească.

Le aranjez cu grijă într-un decor

Și mă pierd în el cu plăcere

Tresar de nerăbdare și aștept să-mi povestească.

Și te vad zâmbind,

Mângâindu-mă,

Alintându-mă,

Îmi șoptești duios că mă iubești.

Cred în tot ce simt,

Știind

Că tot ce am visat a rămas în urmă.

Acum,am doar amintirea ta ca în povești

Rostogolindu-mă pe iarba udă

Ca să ma îmbrac în petale de flori

Și tu să ma privești

Ca soarele ce ma inundă

Precum o făceai tu,de atâtea ori.

Îți sorb de pe buze nectarul dulce

Îți mângâi cu privirea  chipul

Îți venerez orice vorba și mișcare.

Te-am cuprins în suflet

Ca pe o rară floare

Cu ochii in lacrimi ,încerc sa te pastrez pe retină

Ca să nu te pierd când se scurg pe obraz

Cu ființa-mi toată

Încerc să te țin cu forța

Și să nu te mai eliberez niciodata

Să-ți fac culcuș în mine

Și să fi al meu pe veci

Lacrimile devin seci

Tu pleci…

Te uiți în urmă zămbind

Știind

Că nu te pot păstra

Decât în amintire

Numai ea este a mea

Și doar a mea

Și când mi se face dor

Pot să fac ce doresc

Pentru ca amintirea îmi aparține

Și nu te las să pleci de langă mine

Și iar mi se face dor

Și te chem

Tu vi

Zâmbind

Iubindu-mă

Alergăm împreună și ne bucurăm

Când mi se face dor

Sunt fericită pentru ca ești numai al meu

Și mie mi-e dor tot timpul

Nu te-am pierdut

Ești în sufletul meu

Cea mai de preț comoara

Și nu vreau să mă doară

Acum îmi este dor

Zîmbești

Ce frumos ești

Sunt singură și îmi este dor

Într-un decor…

Numai al meu…


duminică, 18 martie 2012

Vrabiuțele



Vrabiuțele








E zarvă mare sus pe casă,

Un vrăbioi și cinci surate

Își fac program care șă șadă,

Cu cuibul la mansardă.

Și ciripesc și se-nfoiază,

Ce dragi îmi sunt cănd se-alarmează,

Când văd o coțofană braeză

Ce stă și cuibul le vizează

Cirip cip cip și cad în gol

Și iar se-nalță-n al lor zbor

Fac cercuri și vârtejuri,adevarat spectacol

Mai iau un pai ca protocol

Îl duc  în ciocul lor cel scump

Cu ochii mici cât o neghină

La vrăbioiul de pe casă

Și-l dau pe rând ,ca unui sultan se-nchină

Care stă falnic și gușat

Ce tare el se mai amuză

Văzându-le cum concurează

Să-l facă fericit.

Le văd cum se mai ”împăună”

Cu puful gri și umezit

Cu penele cât o petală

Cu ciuf in frunte ”smecherit”

Le dau mălai și firmituri

Nu stiu sărmanele cum să proceadă

Să dea la dragul vrăbioi

Sau la ospăț să șadă

Și iar cirip cirip cip cip

E zarvă sus pe casă

Ți-e drag să vezi cum se-nfoiază

La vrăbioiul cel voinic

Că tre” să stea de pază.

Mi-s dragi frumoasele vrăbiuțe

Gălăgioase de cu zori

Mă fac să râd că sunt haioase

Mi-s dragi și uit de suparări.


joi, 15 martie 2012

Primăvara soșește

                              

                                                                  Primăvara sosește




Cip cirip,aud de dimineața
Mă uit pe geam,natura s-a trezit.
Sunt păsărele vesele zburând,
Un cuib de paie-au împletit.
Și zbârnâie insecte zgomotoase
Prin florile plăpânde,ieșite de sub nea
Ce-au scos căpșorul lor cel dulce
Găsind lumina soarelui,din ea.
Sunt ghioceii cei sensibili și cei gingași
Cu albul lor imaculat
Sunt învingători,căci de gheața ce-i strivea,ei au scăpat.
Mai sunt câteva pete de zăpadă,
E solul ud și hrăpăreț
Vrea soarele să îl inunde
Ca să ajute iarba să răsara cu vărful ei verzui, semeț.
Sunt răzlețe ici și acolo,buchete de speranță
Zămbindu-i soarelui cel cald,spunându-i franc pe față
C-am așteptat întreaga iarnă,natura să renască.
Sunt fericită dragă primăvară
Că ai sosit din nou la noi
Te-am așteptat întreaga iarnă
Ca să ne înveselești cu zâmbete ,cu flori și calde ploi.

duminică, 11 martie 2012

Mireasa mării


                                                              Mireasa mării
                                                   


                                                                   
În valuri să m-arunc,

Să uit ce-i  nepăsarea

Să mă scufund adânc

Și să ma-nbrațișeze marea

Pe valuri să mă poarte

Ca să mă scalde-n soare

Cu spuma ei cea caldă

Duios să mă-mpresoare

Albi pescăruși deasupra-mi

Să –mi strige veselia

Să zbor purtantă-n valuri

Găsindu-mi bucuria.



Mireasa mării albastre

Cu părul despletit

Cu trena ei de spume

Mergand spre rasarit



Luptându-se  în valuri

 Găsind raza dorita

Zâmbind batând din palme

Pe marea insorită….

Cioburi de suflet




              


                                                              Cioburi de suflet.....
                                                            









Mi-ai sfârtecat sufletul și l-ai împrăștiat bucățică cu bucățică,

Savurând jocul dureros din inima mea

Mi-ai prefăcut ochii în gheață dură

Și mi-ai aruncat pe frunte cu cioburile sparte de tine

Mi-ai indrugat minciuni frumoase

 Și m-ai făcut să cred că-ți pasă

Și nu știam de fapt ca voi iubi

Chiar pe călăul sufletului meu

Ai baut cu sete vampirica

Fiecare lacrimă a mea

Râzând frenetic vazându-mă cum ma zvarcolesc de durere

Aveam speranța infimă,că am dreptul la fericire

Și mă purtam ca o fetiță zurlie

Mă bucuram de orice vorbă spusă de tine

Mă facea să mă înalț la soare cu iubire

Te vedeam ca pe un zeu și îți sorbeam din ochi,fiecare rază ce o credeam adevăr

Mă frământam de pasiune și dorință

Fără să-mi dau seama că doar te jucai

Îmi spuneai ce vroiam să aud

Și așteptai cu nerăbdare ,să mai afli că plâng sfârșită

Mă visam pe aripi de fantezie și imi închipuiam că sunt iubită

Rădeam ca un copil dar mă simteam femeie

Acum sunt răpusă iremediabil

Mi-ai transformat sufletul în cioburi

Și ei tot te iubesc…

Și pentru cate iubesc

Dacă durerea și moartea sufletului meu,te bucură

Și te face să te simți bine

Atunci mă bucur însângerată alături de tine

Fi fericit!

Sufletul meu și-a dat duhul

Poți arunca și ultimile cioburi

Acum,nu mai au nici un folos…………


luni, 5 martie 2012

Oglinda sufletului







                       



Stau și mă gândesc uneori cum suntem noi alcătuiți...Și cred că mult prea mult suntem compuși din temeri gânduri,sentimente ,trăiri...care uneori sunt cu mult mai mari decât întregul nostru fizic ,alcătuit din oase ,carne ,substanțe, absolut totul palpabil, vizibil...iar sentimentele ,trăirile, gândurile ,depășesc cu mult compoziția noastră ,ele ne domină. Și ce frumos ,când gândurile și sentimentele sunt frumoase aproape că uităm ,uităm cum suntem și dăm frâu liber fericirii....Însă când mintea e străbătută de negură și sufletul atât de plumbuit ,greu și atât de dureros,ne amintim că suntem totuși mai vulnerabili in fața sentimentelor și a gândurilor.Gândim,ne scormonim creierii să încercăm să întelegem ceva și când ajungem la un capăt sau  vedem o luminiță cât de mică, zâmbim. Și zâmbim satisfăcuți dar niciodată nu așteptăm să ajungem cu adevărat la lumină.  Și știu și de ce, pentru că nu avem răbdare sau nu suficient ...
Ooofff !!!
Ce am fi dacă nu am avea sentimente?
Unii ar spune că suntem de piatră sau de gheață  sau că nu suntem suficient de” umani ”.
Asta cam așa ar fi.
Eu spun altfel.Că toți avem o căldură sufletească și suntem buni și sensibili, însă unii nu știu să o arate .Iar cei ce arată prea mult sunt în pierdere tocmai că nimeresc peste persoanele bune și sufletiste dar închise mult în interior ,ce nu știu să -și exteriorizeze bunătatea .
 Degeaba avem simțul umorului dacă nu știm să zîmbim,degeaba suntem veseli dacă nu știm să o arătăm. 
 Și tocmai de aceea spun, lovitura fizică se vindecă și e mult mai puțin dureroasă decât cea emoțională care te rănește nevizibil dar iremediabil.
.In fine !
Cred că am gândit prea mult și fizic mă doare capul .
 Emoțional ,mă doare sufletul........
P.S ..Și când ne gândim că toți își ajustează fizicul să arate cât mai bine dar de suflet uită majoritatea....

duminică, 4 martie 2012

Pictez

                                                                            


Pictez


Pictez pe trupu-ți cerul
Și frunzele verzi ce renasc în natură.
Îți colorez pe frunte dorul,
Ce se adâncește din tine,făptură.

Pictez nesfârșitul iubirii visate,
Cu pensula moale ,te mângâi pe spate,
Și creionez perfectu-ți conturul
Cu muzica apei ce-atinge căpșorul.

Te-nvălui în miresme de șoapte,
Culorile vi sunt stele în noapte.
Tu dormi prea iubită făptură,
Îți sorb cu privirea dulceața din gură.

Te-aștern în culori mai calde ca focul
Te-aș strânge la piept,cu mine-i norocul.
Suavă ca roua cu ochii tăi verzi
Cu pielea cea albă,în soare te pierzi.

Pictez nesfarșitul în tine făptură,
Culorile vi în ochi cu căldură.
Pe pleoape frumoaso, îți  pictez nemurirea
Pe fruntea ta mică îți sărut fericirea

Căci dragul tablou ce-mi pictez,
E suflet din sufletul meu ,și-l semnez.
Prea simplu ...dar tot
Iubirea......



Imaginea unui vis

  

      Imaginea unui vis



Cu mintea,pluș de stele,
S-a conturat un vis.
Un unicorn superb pe aripile nopții,
Privind în ceață...spre abis.
Cu gândul,mantie de dor,
Însenineaza ''ceața'',
Visănd,plecând,iubind nespus.
E vis?...nu-i vis?
E doar o mantie de dor și-un pluș de stele?
E doar o singură dorință,
Pe-o mantie de dor?
Oglindindu-și fața pe sideful apei,
Reflectă bunătatea și lumea cea perfectă.
IMAGINEA ACESTUI VIS....